Ultimele stiri
Home Eveniment Fost călugăr - criminal în serie

Fost călugăr - criminal în serie

Email Imprimare PDF

 

* tânărul care, în urmă cu şapte ani, a ucis un monah de la Mănăstirea Petru Vodă, a recidivat * săptămâna trecută, individul a încercat să-şi omoare mama şi bunica * după aceea s-a refugiat într-o clopotniţă şi, când să fie imobilizat, a lovit un poliţist * în cele din urmă, el a fost încătuşat de trupele speciale

A vrut să-l omoare pe duhovnicul a mii de români, preotul Iustin Pârvu (de la Mănăstirea Petru Vodă), dar a ucis cu cuţitul un alt slujitor al Domnului, iar după aproape şapte ani, săptămâna trecută, a încercat să-şi ucidă mama şi bunica. Este vorba despre Mihai Coişin, un schizofrenic în vârstă de 29 de ani, din localitatea vasluiană Cioatele. Fost călugăr, nebunul care, pe 21 mai 2005, l-a înjunghiat mortal pe preotul Panaite Fuică (81 de ani), pe care l-a confundat cu părintele Pârvu, a recidivat, în dimineaţa de 3 februarie, când şi-a lovit mama, în cap, cu un topor, şi-a strâns bunica de gât, după care a bătut un poliţist.

 

Tentativă de omor asupra mamei şi bunicii

 

Agresiunea la care facem referire s-a petrecut vinerea trecută. În ziua cu pricina, Milica Coişin (de 56 de ani), mama lui Mihai, încerca să taie lemne, cu o secure, în holul locuinţei. Fiul s-a oferit să o ajute însă, în momentul în care a luat toporul în mână, i-a aplicat mamei o lovitură în moalele capului, după care a strâns-o de gât. După aceea, tânărul a intrat în camera unde era bunica sa (Leonora N.), o femeie de 70 de ani, care stătea în pat. Individul s-a repezit asupra bătrânei şi a strâns-o de gât, încercând să o omoare. N-a apucat să-şi ducă la bun sfârşit intenţiile criminale pentru că în cameră a intrat fratele lui Coişin, care a scăpat-o pe bătrână. Apoi, agresorul s-a refugiat în clopotniţa bisericii din apropiere, refuzând să coboare la rugăminţile rudelor. "La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de la Negreşti, care au încercat imobilizarea tânărului. În acel moment, bărbatul a lovit un poliţist, cu o scândură, în zona ochiului stâng. Colegii de la Serviciul de Intervenţie Rapidă au reuşit, în cele din urmă, imobilizarea tânărului, acesta fiind transportat, cu o ambulanţă, la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgentă Vaslui, unde a fost internat", a declarat inspectorul-principal Mihaela Straub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui. Mihai Coişin, care fusese externat, în 2010, dintr-o clinică de specialitate, fiind obligat să facă tratament medical, urmează să fie suspus unei expertize psihiatrice. Însă e greu de crezut că va fi găsit responsabil (pentru tentativă la omor calificat şi ultraj), în condiţiile în care este nebun cu acte în regulă.

 

Crima de la Petru Vodă

 

Mihai Coişin pare a fi întruchiparea criminalilor în serie, dacă e să ţinem cont de faptul că a fost la un pas să-şi ucidă cele două rude, după ce în 2005 l-a omorât pe preotul Fuică, de la Mănăstirea Petru Vodă. Crima de atunci, care a îngrozit Moldova, s-a petrecut în ziua de 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Coişin, care a fost student la teologie, se aciuase, din 2003, la Mănăstirea Petru Vodă, spunându-i stareţului Iustin Pârvu că vrea să se călugărească. Vreme de aproape doi ani, tânărul, care încă de pe atunci avea grave probleme mintale, a făcut mai multe scandaluri în sfântul lăcaş, motiv pentru care, la începutul anului 2005, părintele Pârvu l-a dat afară din mănăstire. Coişin a revenit, de două ori, în lunile următoare, împreună cu mama şi fratele său, şi l-a rugat pe stareţ să-l reprimească în obştea monahală, însă preotul a rămas neînduplecat. Orbit de refuzul acestuia, individul a pus la cale un plan de răzbunare. Astfel, pe 21 mai , când credincioşii se adunaseră la mănăstire pentru spovedanie, individul a intrat în curtea lăcaşului, s-a dus la bucătărie, a luat un cuţit, iar apoi s-a îndreptat spre o bancă pe care se odihnea călugărul Panaite Fuică. Crezând că acesta este stareţul Iustin, fostul călugăr l-a înjunghiat, în abdomen, de trei ori. Totul s-a petrecut sub privirile celor aproape 70 de credincioşi care aşteptau la rând să fie spovediţi. Când victima a căzut, abia atunci Coişin şi-a dat seama de confuzia făcută şi, ţipând să fie iertat, a luat-o la fugă. N-a apucat să ajungă prea departe pentru că a fost reţinut de martorii grozăviei, iar ulterior predat poliţiştilor. Între timp, părintele Fuică a murit, în drum spre spital, din cauza hemoragiei provocate de plăgile înţepate. După comiterea crimei, Mihai Coişin a fost internat la Spitalul de Psihiatrie de la Grajduri, iar expertiza medicală a stabilit că nu avea discernământ când l-a înjunghiat pe preot. Ulterior, la cererea familiei, el a fost externat şi obligat să ia tratament medical pentru boala psihică de care suferă. În ianuarie 2012, Coişin le-a cerut judecătorilor să îi se ridice această obligaţie, a fost refuzat şi, de atunci, accesele de furie i s-au înmulţit, acestea culminând cu tentativele de omor de săptămâna trecută.

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 136 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro